Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

1Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor.
2Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.
3Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.
4Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.
5Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
6De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.
7Căci, cei ce dorm, dorm noaptea; şi, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea.
8Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.
9Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,
10care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El.
11De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.12Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc.
13Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor.
Trăiţi în pace între voi.
14Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.
15Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi.
16Bucuraţi-vă întotdeauna.
17Rugaţi-vă neîncetat.
18Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
19Nu stingeţi Duhul.
20Nu dispreţuiţi prorociile.
21Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.
22Feriţi-vă de orice se pare rău.
23Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
24Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.
25Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.
26Spuneţi sănătate tuturor fraţilor, cu o sărutare sfântă.
27În Domnul, vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor.
28Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Aufforderung zu Wachsamkeit und Nüchternheit1Von den Zeiten und Zeitpunkten aber braucht man euch Brüdern nicht zu schreiben.2Denn ihr wisst ja genau, daß der Tag des Herrn so kommen wird wie ein Dieb in der Nacht.3Wenn sie nämlich sagen werden: »Friede und Sicherheit«, dann wird sie das Verderben plötzlich überfallen wie die Wehen eine schwangere Frau, und sie werden nicht entfliehen.4Ihr aber, Brüder, seid nicht in der Finsternis, daß euch der Tag wie ein Dieb überfallen könnte;5ihr alle seid Söhne des Lichts und Söhne des Tages. Wir gehören nicht der Nacht an noch der Finsternis.6So lasst uns auch nicht schlafen wie die anderen, sondern lasst uns wachen und nüchtern sein!7Denn die Schlafenden schlafen bei Nacht, und die Betrunkenen sind bei Nacht betrunken;8wir aber, die wir dem Tag angehören, wollen nüchtern sein, angetan mit dem Brustpanzer des Glaubens und der Liebe und mit dem Helm der Hoffnung auf das Heil.9Denn Gott hat uns nicht zum Zorngericht bestimmt, sondern zum Besitz des Heils durch unseren Herrn Jesus Christus,10der für uns gestorben ist, damit wir, ob wir wachen oder schlafen, zusammen mit ihm leben sollen.11Darum ermahnt einander und erbaut einer den anderen, wie ihr es auch tut!Ermahnungen für das Gemeindeleben12Wir bitten euch aber, ihr Brüder, daß ihr diejenigen anerkennt, die an euch arbeiten und euch im Herrn vorstehen und euch zurechtweisen,13und daß ihr sie umso mehr in Liebe achtet um ihres Werkes willen. Lebt im Frieden miteinander!14Wir ermahnen euch aber, Brüder: Verwarnt die Unordentlichen, tröstet die Kleinmütigen, nehmt euch der Schwachen an, seid langmütig gegen jedermann!15Seht darauf, daß niemand Böses mit Bösem vergilt, sondern trachtet allezeit nach dem Guten, sowohl untereinander als auch gegenüber jedermann!16Freut euch allezeit!17Betet ohne Unterlass!18Seid in allem dankbar; denn das ist der Wille Gottes in Christus Jesus für euch.19Den Geist dämpft nicht!20Die Weissagung verachtet nicht!21Prüft alles, das Gute behaltet!22Haltet euch fern von dem Bösen in jeglicher Gestalt!Segenswünsche und Grüße23Er selbst aber, der Gott des Friedens, heilige euch durch und durch, und euer ganzes [Wesen], der Geist, die Seele und der Leib, möge untadelig bewahrt werden bei der Wiederkunft unseres Herrn Jesus Christus!24Treu ist er, der euch beruft; er wird es auch tun.25Brüder, betet für uns!26Grüßt alle Brüder mit einem heiligen Kuss!27Ich beschwöre euch bei dem Herrn, daß dieser Brief allen heiligen Brüdern vorgelesen wird.28Die Gnade unseres Herrn Jesus Christus sei mit euch! Amen.

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.