Biblia

VDCC

Noi piedici1Nu pusesem încă uşile porţilor, când Sanbalat, Tobia, Gheşem, arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nicio spărtură.
2Atunci Sanbalat şi Gheşem au trimis să-mi spună: „Vino şi să ne întâlnim în satele din valea Ono.” Îşi puseseră de gând să-mi facă rău.
3Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă cobor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.”
4Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns.
5Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mână o scrisoare deschisă.
6În ea era scris: „Se răspândeşte zvonul printre popoare, şi Gaşmu spune că tu şi iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor
7şi că ai pus chiar proroci ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului. Vino, dar, şi să ne sfătuim împreună.”
8Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!”
9Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Li se va muia inima, şi lucrarea nu se va face.”
Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!10M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese şi a zis: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului: căci vin să te omoare şi au să vină noaptea să te omoare.”
11Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!”
12Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea. Ci a prorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint.
13Şi, câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem şi că am să urmez sfaturile lui, şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară.
14Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, prorociţa, şi de ceilalţi proroci care căutau să mă sperie!15Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.
16Când au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult şi au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru.
17În vremea aceea erau unii fruntaşi din Iudeea, care trimiteau deseori scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori de la el.
18Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Şecania, fiul lui Arah, şi fiul său Iohanan luase pe fata lui Meşulam, fiul lui Berechia.
19Vorbeau bine de el chiar în faţa mea şi-i spuneau cuvintele mele. Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Nehemia begegnet den Intrigen der Feinde und vollendet die Mauer1Und es geschah, als Sanballat, Tobija und Geschem, der Araber, und unsere übrigen Feinde erfuhren, daß ich die Mauern gebaut hatte und daß keine Lücke mehr daran war – obwohl ich zu jener Zeit die Türflügel noch nicht in die Tore eingehängt hatte –,2da sandten Sanballat und Geschem zu mir und ließen mir sagen: Komm und lass uns in den Dörfern in der Ebene Ono zusammenkommen! Sie hatten aber im Sinn, mir Böses anzutun.3Da sandte ich Boten zu ihnen und ließ ihnen sagen: Ich habe ein großes Werk zu verrichten, darum kann ich nicht hinabkommen. Warum sollte das Werk stillstehen, wenn ich es ruhen lasse und zu euch hinabkomme?4Sie ließen mir aber viermal das Gleiche sagen, und ich gab ihnen die gleiche Antwort.5Da ließ mir Sanballat zum fünften Mal das Gleiche durch seinen Diener sagen; der kam mit einem offenen Brief in der Hand,6darin stand geschrieben: »Unter den Völkern verlautet und Gasmu sagt, daß du mitsamt den Juden einen Aufstand vorhast; darum würdest du die Mauer bauen, und du wolltest ihr König sein, so sagt man.7Und du hättest dir auch Propheten bestellt, die von dir in Jerusalem ausrufen und sagen sollen: Er ist König von Juda! Nun wird der König diese Gerüchte hören; darum komm, wir wollen miteinander beraten!«8Ich aber sandte zu ihm und ließ ihm sagen: Nichts von dem, was du sagst, ist geschehen; aus deinem eigenen Herzen hast du es erdacht!9Denn sie alle wollten uns furchtsam machen und dachten: Ihre Hände werden schon ablassen von dem Werk, und es wird nicht vollendet werden! – Nun aber stärke du meine Hände!10Und ich kam in das Haus Schemajas, des Sohnes Delajas, des Sohnes Mehetabeels. Der hatte sich eingeschlossen und sprach: Wir wollen zusammenkommen im Haus Gottes, im Inneren des Tempels, und die Türflügel des Tempels schließen; denn sie werden kommen, um dich umzubringen, und zwar werden sie bei Nacht kommen, um dich umzubringen!11Ich aber sprach: Sollte ein Mann wie ich fliehen? Und wie könnte ein Mann wie ich in den Tempel gehen und am Leben bleiben? Ich werde nicht hineingehen!12Denn siehe, ich merkte wohl: nicht Gott hatte ihn gesandt, sondern er sprach diese Weissagung über mich, weil Tobija und Sanballat ihn angeworben hatten;13und zwar war er zu dem Zweck angeworben worden, daß ich in Furcht geraten und dementsprechend handeln und mich versündigen sollte, damit sie meinen Namen verunglimpfen und mich verlästern könnten.14Gedenke, mein Gott, dem Tobija und dem Sanballat nach diesen ihren Werken, auch der Prophetin Noadja und den anderen Propheten, die mir Furcht einjagen wollten!15Und die Mauer wurde fertig am fünfundzwanzigsten Tag des Monats Elul, in 52 Tagen.16Und es geschah, als alle unsere Feinde dies hörten und alle Heiden rings um uns her dies sahen, da entfiel ihnen aller Mut; denn sie erkannten, daß dieses Werk von unserem Gott getan worden war.17Auch ließen zu jener Zeit die Vornehmsten in Juda viele Briefe an Tobija abgehen, und auch von Tobija gelangten solche zu ihnen.18Denn es waren viele in Juda, die mit ihm verschworen waren, weil er der Schwiegersohn Schechanjas, des Sohnes Arachs, war und sein Sohn Johanan die Tochter Meschullams, des Sohnes Berechjas, zur Frau genommen hatte.19Sie redeten auch von seinen guten Werken vor mir und hinterbrachten ihm meine Worte; und Tobija sandte Briefe, um mir Furcht einzujagen.