VDCC
Anul sabatic1
2„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le:
„Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului.
3Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai via şi să strângi roadele.
4Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un Sabat ţinut în cinstea Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul şi să nu-ţi tai via.
5Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ.
6Ceea ce va ieşi de la sine din pământ în timpul Sabatului lui să vă slujească de hrană, ţie, robului şi roabei tale, celui tocmit de tine cu ziua şi străinului care locuieşte cu tine,
7vitelor tale şi fiarelor din ţara ta; tot venitul pământului să slujească de hrană.Anul de veselie – Răscumpărarea averilor şi robilor8
9În a zecea zi a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa răsunătoare; în ziua Ispăşirii, să sunaţi cu trâmbiţa în toată ţara voastră.
10Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare din voi să se întoarcă în familia lui.
11Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie; atunci să nu semănaţi, să nu seceraţi ce vor aduce ogoarele de la ele şi să nu culegeţi via netăiată.
12Căci este anul de veselie: să-l priviţi ca ceva sfânt. Să mâncaţi ce vă vor da ogoarele voastre.
13În anul acesta de veselie, fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui.
14Dacă vindeţi ceva aproapelui vostru sau dacă cumpăraţi ceva de la aproapele vostru, niciunul din voi să nu înşele pe fratele lui.
15Să cumperi de la aproapele tău, socotind anii de la anul de veselie, şi el să-ţi vândă socotind anii de rod.
16Cu cât vor fi mai mulţi ani, cu atât să ridici preţul; şi cu cât vor fi mai puţini ani, cu atât să-l scazi; căci el îţi vinde numai numărul secerişurilor.
17Niciunul din voi să nu înşele deci pe aproapele lui, şi să te temi de Dumnezeul tău; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
18Împliniţi legile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le; şi veţi locui fără frică în ţară.
19Ţara îşi va da roadele, veţi mânca din ele şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică în ea.
20Dacă veţi zice: „Ce vom mânca în anul al şaptelea, fiindcă nu vom semăna şi nu vom strânge roadele?”
21Eu vă voi da binecuvântarea Mea în anul al şaselea, şi pământul va da roade pentru trei ani.
22Când veţi semăna în anul al optulea, veţi mânca tot din vechile roade; până la al nouălea an, până la noile roade, veţi mânca tot din cele vechi.23
24De aceea în toată ţara pe care o veţi stăpâni, să daţi dreptul de răscumpărare pentru pământuri.
25Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai de aproape, să vină şi să răscumpere ce a vândut fratele său.
26Dacă un om n-are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare şi-i stă în putinţă lui singur să facă răscumpărarea,
27să socotească anii de la vânzare, să dea înapoi cumpărătorului ce prisoseşte şi să se întoarcă la moşia lui.
28Dacă n-are cu ce să-i dea înapoi, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului până la anul de veselie; la anul de veselie, el să se întoarcă la moşia lui, şi cumpărătorul să iasă din ea.
29Dacă un om vinde o casă de locuit într-o cetate înconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare să ţină un an.
30Dar dacă această casă, aşezată într-o cetate înconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămâne de veci cumpărătorului şi urmaşilor lui; iar în anul de veselie să nu iasă din ea.
31Casele din sate, care nu sunt înconjurate cu ziduri, să fie privite ca ţarini de pământ: ele vor putea fi răscumpărate, şi cumpărătorul va ieşi din ele în anul de veselie.
32Cât priveşte cetăţile leviţilor şi casele pe care le vor avea ei în aceste cetăţi, leviţii să aibă un drept necurmat de răscumpărare.
33Cine va cumpăra de la leviţi o casă să iasă în anul de veselie din casa vândută lui şi din cetatea în care o avea; căci casele din cetăţile leviţilor sunt averea lor în mijlocul copiilor lui Israel.
34Ogoarele aşezate în jurul cetăţilor leviţilor nu se vor putea vinde; căci ei le vor stăpâni de veci.
35Dacă fratele tău sărăceşte şi nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.
36Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine.
37Să nu-i împrumuţi banii tăi cu dobândă şi să nu-i împrumuţi merindea ta pe camătă.
38Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care v-am scos din ţara Egiptului, ca să vă dau ţara Canaanului, ca să fiu Dumnezeul vostru.39
40Ci să fie la tine ca un om tocmit cu ziua, ca un venetic; să stea în slujba ta până la anul de veselie.
41Atunci să iasă de la tine, el şi copiii lui care vor fi cu el, şi să se întoarcă în familia lui, la moşia părinţilor lui.
42Căci ei sunt slujitorii Mei, pe care i-am scos din ţara Egiptului; să nu fie vânduţi cum se vând robii.
43Să nu-l stăpâneşti cu asprime şi să te temi de Dumnezeul tău.
44Dacă vrei să ai robi şi roabe, să-i iei de la neamurile care vă înconjoară; de la ele să cumpăraţi robi şi roabe.
45Veţi putea să-i cumpăraţi şi dintre copiii străinilor care vor locui la tine şi din familiile lor, pe care le vor naşte în ţara voastră; ei vor fi averea voastră.
46Îi puteţi lăsa moştenire copiilor voştri după voi, ca pe o moşie; şi puteţi să-i ţineţi astfel robi pe veci. Dar cât despre fraţii voştri, copiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpânească pe fratele său cu asprime.
47Dacă un străin sau un venetic se îmbogăţeşte, şi fratele tău sărăceşte lângă el şi se vinde străinului care locuieşte la tine sau vreunuia din familia străinului,
48el să aibă dreptul de răscumpărare, după ce se va fi vândut: unul din fraţii lui să poată să-l răscumpere.
49Unchiul lui, sau fiul unchiului lui, sau una din rudele lui de aproape, va putea să-l răscumpere; sau, dacă are mijloace, să se răscumpere singur.
50Să facă socoteala cu cel ce l-a cumpărat, din anul când s-a vândut până în anul de veselie; şi preţul de plătit va atârna de numărul anilor, care vor fi preţuiţi ca ai unui om tocmit cu plată.
51Dacă mai sunt încă mulţi ani până la anul de veselie, îşi va plăti răscumpărarea după preţul anilor acelora şi să-l scadă din preţul cu care a fost cumpărat;
52dacă mai rămân puţini ani până la anul de veselie, să le facă socoteala şi să-şi plătească răscumpărarea după aceşti ani.
53Să fie la el ca unul tocmit cu anul; şi acela la care va fi să nu se poarte cu asprime cu el sub ochii tăi.
54Iar dacă nu este răscumpărat în niciunul din aceste feluri, să iasă de la el în anul de veselie, el şi copiii lui care vor fi împreună cu el.
55Căci copiii lui Israel sunt robii Mei; ei sunt robii Mei, pe care i-am scos din ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Das Sabbatjahr1Und der HERR redete zu Mose auf dem Berg Sinai und sprach:2Rede mit den Kindern Israels und sprich zu ihnen: Wenn ihr in das Land kommt, das ich euch geben werde, so soll das Land dem HERRN einen Sabbat feiern.3Sechs Jahre lang sollst du dein Feld besäen und sechs Jahre lang deinen Weinberg beschneiden und den Ertrag [des Landes] einsammeln.4Aber im siebten Jahr soll das Land seinen Sabbat der Ruhe haben, einen Sabbat für den HERRN, an dem du dein Feld nicht besäen noch deinen Weinberg beschneiden sollst.5Auch was nach deiner Ernte von selbst wächst, sollst du nicht ernten; und die Trauben deines unbeschnittenen Weinstocks sollst du nicht lesen, weil es ein Sabbatjahr für das Land ist.6Und dieser Sabbat des Landes soll euch Nahrung bringen, dir und deinen Knechten und deiner Magd, deinem Taglöhner und deinen Beisassen, die sich bei dir aufhalten;7deinem Vieh und den wilden Tieren in deinem Land soll sein ganzer Ertrag zur Speise dienen.Das Jubeljahr (Halljahr)8Und du sollst dir sieben Sabbatjahre abzählen, nämlich siebenmal sieben Jahre, so daß dir die Zeit der sieben Sabbatjahre 49 Jahre beträgt.9Da sollst du Hörnerschall ertönen lassen im siebten Monat, am zehnten [Tag] des siebten Monats; am Tag der Versöhnung sollt ihr ein Schopharhorn durch euer ganzes Land erschallen lassen.10Und ihr sollt das fünfzigste Jahr heiligen und sollt im Land eine Freilassung ausrufen für alle, die darin wohnen. Es ist das Halljahr, in dem jeder bei euch wieder zu seinem Eigentum kommen und zu seiner Familie zurückkehren soll.11Denn das fünfzigste Jahr soll ein Halljahr für euch sein. Ihr sollt nicht säen, auch seinen Nachwuchs nicht ernten, auch seine unbeschnittenen Weinstöcke nicht lesen.12Denn ein Halljahr ist es; es soll euch heilig sein; vom Feld weg dürft ihr essen, was es trägt.13In diesem Halljahr soll jedermann wieder zu seinem Eigentum kommen.14Wenn ihr nun eurem Nächsten etwas verkauft oder von eurem Nächsten etwas abkauft, so soll keiner seinen Bruder übervorteilen;15sondern nach der Zahl der Jahre seit dem Halljahr sollst du es von ihm kaufen; und nach der Zahl der Erntejahre soll er [es] dir verkaufen.16Wenn es viele Jahre sind, sollst du ihm den Kaufpreis erhöhen, und wenn es wenige Jahre sind, sollst du ihm den Kaufpreis verringern; denn eine [bestimmte] Anzahl von Ernten verkauft er dir.17So soll nun keiner seinen Nächsten übervorteilen; sondern du sollst dich fürchten vor deinem Gott; denn ich, der HERR, bin euer Gott!18Darum haltet meine Satzungen und bewahrt meine Rechtsbestimmungen und tut sie; so sollt ihr sicher wohnen in eurem Land!19Und das Land soll euch seine Früchte geben, daß ihr esst bis zur Sättigung und sicher darin wohnt.20Und wenn ihr sagt: Was sollen wir im siebten Jahr essen? Denn wir säen nicht und sammeln auch unseren Ertrag nicht ein! –21so [sollt ihr wissen:] Ich will im sechsten Jahr meinem Segen gebieten, daß [das Land] den Ertrag für drei Jahre liefern soll;22so dass, wenn ihr im achten Jahr sät, ihr [noch] vom alten Ertrag essen werdet bis in das neunte Jahr; daß ihr von dem Alten essen werdet, bis sein Ertrag wieder hereinkommt.23Ihr sollt das Land nicht für immer verkaufen; denn das Land gehört mir, und ihr seid Fremdlinge und Beisassen bei mir.24Und ihr sollt in dem ganzen Land, das euch gehört, die Wiedereinlösung des Landes zulassen.Das Lösungsrecht für Landbesitz und für Knechte und Mägde25Wenn dein Bruder verarmt und dir etwas von seinem Eigentum verkauft, so soll derjenige als Löser für ihn eintreten, der sein nächster Verwandter ist; er soll auslösen, was sein Bruder verkauft hat.26Und wenn jemand keinen Löser hat, aber mit seiner Hand so viel erwerben kann, wie zur Wiedereinlösung nötig ist,27so soll er die Jahre, die seit dem Verkauf verflossen sind, abrechnen und für den Rest den Käufer entschädigen, damit er selbst wieder zu seinem Eigentum kommt.28Wenn er ihn aber nicht entschädigen kann, so soll das, was er verkauft hat, in der Hand des Käufers bleiben bis zum Halljahr; dann soll es frei ausgehen, und er soll wieder zu seinem Eigentum kommen.29Wer ein Wohnhaus innerhalb einer ummauerten Stadt verkauft, der hat zur Wiedereinlösung Frist bis zur Vollendung des Verkaufsjahres. Ein Jahr lang besteht für ihn das Einlösungsrecht.30Wenn es aber nicht gelöst wird bis zum Ablauf eines vollen Jahres, so soll das Haus, das innerhalb der ummauerten Stadt ist, dem Käufer und seinen Nachkommen als unablöslich verbleiben; es soll im Halljahr nicht frei ausgehen.31Dagegen sind die Häuser in den Dörfern ohne Ringmauern dem Feld des Landes gleich zu rechnen; es besteht Einlösungsrecht, und sie sollen im Halljahr frei ausgehen.32Was aber die Levitenstädte anbetrifft, die Häuser in den Städten ihres Eigentums, so haben die Leviten das ewige Einlösungsrecht.33Und wenn jemand etwas von den Leviten erwirbt, so geht das verkaufte Haus in der Stadt seines Eigentums im Halljahr frei aus; denn die Häuser in den Städten der Leviten sind ihr Eigentum unter den Kindern Israels;34aber das Feld des Weideplatzes bei ihren Städten darf nicht verkauft werden, denn es ist ihr ewiges Eigentum.35Wenn dein Bruder verarmt neben dir und sich nicht mehr halten kann, so sollst du ihm Hilfe leisten, er sei ein Fremdling oder Beisasse, damit er bei dir leben kann.36Du sollst keinen Zins noch Wucher von ihm nehmen, sondern sollst dich fürchten vor deinem Gott, damit dein Bruder neben dir leben kann.37Du sollst ihm dein Geld nicht auf Zins geben noch deine Nahrungsmittel um einen Wucherpreis.38Ich, der HERR, bin euer Gott, der ich euch aus dem Land Ägypten herausgeführt habe, um euch das Land Kanaan zu geben und euer Gott zu sein.39Und wenn dein Bruder neben dir verarmt und dir sich selbst verkauft, sollst du ihn nicht Sklavenarbeit tun lassen;40wie ein Tagelöhner und Beisasse soll er bei dir gelten und dir bis zum Halljahr dienen.41Dann soll er frei von dir ausgehen und seine Kinder mit ihm, und er soll wieder zu seiner Familie zurückkehren und zum Eigentum seiner Väter kommen.42Denn sie sind meine Knechte, die ich aus dem Land Ägypten geführt habe. Darum soll man sie nicht wie Sklaven verkaufen!43Du sollst nicht mit Härte über ihn herrschen, sondern sollst dich fürchten vor deinem Gott.44Was aber deinen Knecht und deine Magd anbetrifft, die du haben wirst, so kannst du sie von den Heiden kaufen, die um euch her sind.45Ihr könnt sie auch kaufen von den Kindern der Beisassen, die sich bei euch aufhalten, und von ihren Sippen bei euch, die in eurem Land geboren sind; diese könnt ihr als Eigentum behalten,46und ihr könnt sie als bleibenden Besitz auf eure Kinder nach euch vererben. Diese könnt ihr für immer dienen lassen. Aber über eure Brüder, die Kinder Israels, sollt ihr nicht mit Härte herrschen, ein Bruder über den anderen!47Wenn die Hand eines Fremdlings oder Beisassen bei dir etwas erwirbt, und dein Bruder neben ihm verarmt und sich dem Fremdling, der ein Beisasse bei dir ist, oder einem Abkömmling von seiner Sippe verkauft,48so soll, nachdem er sich verkauft hat, Lösungsrecht für ihn bestehen; einer von seinen Brüdern kann ihn auslösen;49oder sein Onkel oder der Sohn seines Onkels darf ihn auslösen, oder sonst sein nächster Blutsverwandter aus seiner Familie kann ihn auslösen; oder wenn seine Hand so viel erwirbt, so soll er sich selbst auslösen.50Er soll aber mit seinem Käufer rechnen von dem Jahr an, da er sich ihm verkauft hat, bis zum Halljahr. Und der Preis seines Verkaufs soll nach der Zahl der Jahre berechnet werden, und er soll für diese Zeit wie ein Tagelöhner bei ihm sein.51Sind noch viele Jahre übrig, so soll er dementsprechend von dem Kaufpreis als Lösegeld zurückerstatten;52sind aber wenig Jahre übrig bis zum Halljahr, so soll er es ihm anrechnen; nach der Zahl der Jahre soll er sein Lösegeld zurückerstatten.53Wie ein Tagelöhner soll er Jahr für Jahr bei ihm sein; er aber soll nicht mit Härte über ihn herrschen vor deinen Augen.54Wenn er aber nicht auf einem dieser Wege ausgelöst wird, so soll er im Halljahr frei ausgehen, er und seine Kinder mit ihm.55Denn die Kinder Israels sind mir dienstbar; sie sind meine Knechte, die ich aus dem Land Ägypten herausgeführt habe; ich, der HERR, bin euer Gott.