VDCC
1
2Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale!
3Dumnezeu vine din Teman, şi Cel Sfânt vine din muntele Paran… – (Oprire.) – Măreţia Lui acoperă cerurile, şi slava Lui umple pământul.
4Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui.
5Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele Lui.
6Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice.
7Văd corturile Etiopiei pline de groază, şi se cutremură colibele din ţara Madianului.
8S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?
9Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgeţile cuvântului Tău… – (Oprire.) – Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor.
10La vederea Ta se cutremură munţii; se năpustesc râuri de apă; adâncul îşi ridică glasul şi îşi înalţă valurile în sus.
11Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale care pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.
12Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobeşti neamurile în mânia Ta.
13Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărâmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii până în vârf. – (Oprire.) –
14Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţând strigăte de bucurie ca şi cum ar fi şi mâncat pe cel nenorocit în culcuş.
15Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari.
16Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?
17Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,
18eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
19Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele. – Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu corzi.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Das Gebet des Habakuk: Ausblick auf die Erscheinung des HERRN zum Gericht1Ein Gebet des Propheten Habakuk, eine heftige Wehklage.2O HERR, ich habe deine Botschaft vernommen; ich bin erschrocken. O HERR, belebe dein Werk inmitten der Jahre! Inmitten der Jahre offenbare dich! Im Zorn sei eingedenk deiner Barmherzigkeit! –3Gott kommt von Teman her und der Heilige vom Berg Paran. (Sela) Seine Pracht bedeckt den Himmel, und die Erde ist voll von seinem Ruhm.4Ein Glanz entsteht, wie Licht; Strahlen gehen aus seiner Hand hervor, und dort ist seine Kraft verborgen.5Vor ihm her geht die Pest, und die Fieberseuche folgt ihm auf dem Fuß.6Er bleibt stehen und misst die Erde, er sieht hin, und die Heidenvölker erschrecken; es zerbersten die uralten Berge, es sinken die Hügel aus der Vorzeit; er wandelt auf ewigen Pfaden.7In Nöten sehe ich die Hütten Kuschans, es zittern die Zelte des Landes Midian.8Ist der HERR über die Ströme ergrimmt? Ergießt sich dein Zorn über die Ströme, dein Grimm über das Meer, daß du auf deinen Rossen reitest, auf deinen Wagen der Rettung?9Bloß, enthüllt ist dein Bogen; deine Eide sind die Pfeile, gemäß deinem Wort. (Sela) Durch Ströme zerteilst du das Land.10Wenn die Berge dich sehen, erzittern sie; ein Platzregen flutet einher, der Ozean lässt seine Stimme hören, hoch gehen seine Wellen.11Sonne und Mond treten in ihre Wohnung beim Leuchten deiner fliegenden Pfeile, beim Glanz deines blitzenden Speers.12Im Grimm schreitest du über die Erde, im Zorn zerdrischst du die Heidenvölker.13Du ziehst aus zur Rettung deines Volkes, zum Heil mit deinem Gesalbten; du zerschmetterst das Haupt vom Haus des Gesetzlosen, du entblößt die Grundmauer von unten bis oben. (Sela)14Du durchbohrst mit ihren eigenen Speeren das Haupt seiner Horden; sie stürmten einher, um mich in die Flucht zu schlagen, und erhoben ihr Freudengeschrei, als wollten sie den Elenden im Verborgenen verzehren.15Du betrittst das Meer mit deinen Rossen, die schäumenden Wassermassen.16Als ich das hörte, erzitterte mein Leib; wegen dieser Stimme erbebten meine Lippen; Fäulnis drang in mein Gebein, und meine Füße zitterten. O daß ich Ruhe finden möchte am Tag der Drangsal, wenn der gegen das Volk heranzieht, der es angreifen will!17Denn der Feigenbaum wird nicht ausschlagen und der Weinstock keinen Ertrag geben; die Frucht des Ölbaums wird trügen, und die Felder werden keine Nahrung liefern; die Schafe werden aus den Hürden getilgt, und kein Rind wird mehr in den Ställen sein.18Ich aber will mich freuen in dem HERRN und frohlocken über den Gott meines Heils!19GOTT, der Herr, ist meine Kraft; er macht meine Füße denen der Hirsche gleich und stellt mich auf meine Höhen! Dem Vorsänger, auf meinen Saiteninstrumenten.