VDCC
1
2către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!3
4Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.
6De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
7Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.8
9El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.
11Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
12Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.13
14Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.
15Ştii că cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen.
16Domnul să-Şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu.
17Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.
18Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.
© Societatea Biblică Interconfesională din România