VDCC
Mutarea chivotului şi cortului1
2Toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns la împăratul Solomon, în luna lui Etanim, care este a şaptea lună, în timpul praznicului.
3Când au venit toţi bătrânii lui Israel, preoţii au ridicat chivotul.
4Au adus chivotul Domnului, Cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoţii şi leviţii le-au adus.
5Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care n-au putut fi nici număraţi, nici socotiţi, din pricina mulţimii lor.
6Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al Casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.
7Căci heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
8Se dăduse drugilor o aşa lungime încât capetele lor se vedeau din Locul Sfânt dinaintea Locului Preasfânt, dar nu se vedeau de afară. Ei au fost acolo până în ziua de azi.
9În chivot nu erau decât cele două table de piatră, pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din ţara Egiptului.
10În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului.
11Preoţii n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.Solomon binecuvântează adunarea12
13Eu am zidit o Casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!”
14Împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare.
15Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Lui tatălui meu, David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, când a zis:
16„Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu, Israel, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o Casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu, Israel!”
17Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o Casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
18Şi Domnul a zis tatălui meu David: „Fiindcă ai avut de gând să zideşti o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând.
19Numai că nu tu vei zidi Casa; ci fiul tău ieşit din trupul tău, va zidi Casa Numelui Meu.”
20Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
21Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinţii noştri, când i-a scos din ţara Egiptului.”Rugăciunea lui Solomon22
23şi a zis:
„Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!
24Astfel, ai ţinut cuvântul dat robului tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta.
25Acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: „Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să umble înaintea Mea, cum ai umblat tu înaintea Mea.”
26O, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu!
27Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin Casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!
28Totuşi, Doamne Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău.
29Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra Casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu!” Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta.
30Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău, Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!
31Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi silit să facă un jurământ şi va veni să jure înaintea altarului Tău, în Casa aceasta –
32ascultă-l din ceruri, lucrează şi fă dreptate robilor Tăi; osândeşte pe cel vinovat şi întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat şi fă-i după nevinovăţia lui!
33Când poporul Tău, Israel, va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în Casa aceasta –
34ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi întoarce-i în ţara pe care ai dat-o părinţilor lor!
35Când se va închide cerul şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta: dacă se vor ruga în locul acesta şi vor da slavă Numelui Tău şi dacă se vor abate de la păcatele lor, pentru că-i vei pedepsi –
36ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău, Israel, învaţă-l calea cea bună pe care trebuie să umble şi să trimiţi ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
37Când foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele, de un fel sau altul, vor fi în ţară, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel:
38dacă un om, dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea cugetului lui şi va întinde mâinile spre casa aceasta –
39ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; lucrează şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor,
40ca să se teamă de Tine în tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri!
41Când străinul, care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, pentru Numele Tău,
42căci se va şti că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare şi braţul Tău este întins, când va veni să se roage în Casa aceasta, –
43ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o eu!
44Când poporul Tău va ieşi la luptă împotriva vrăjmaşului său, urmând calea pe care i-o vei porunci Tu: dacă vor face rugăciuni Domnului, cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu şi spre Casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău –
45ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate!
46Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată:
47dacă se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine şi-Ţi vor face cereri în ţara celor ce-i vor duce în robie şi vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!”;
48dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara vrăjmaşilor lor care i-au luat robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre Casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău –
49ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor: şi fă-le dreptate;
50iartă poporului Tău păcatele lui şi toate fărădelegile făcute împotriva Ta; trezeşte mila celor ce-i vor ţine robi, ca să se îndure de ei,
51căci sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fier!
52Ochii Tăi să fie deschişi la cererea robului Tău şi la cererea poporului Tău, Israel, ca să-i asculţi în tot ce-Ţi vor cere!
53Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise, când ai scos din Egipt pe părinţii noştri, Doamne Dumnezeule!”54
55Şi, stând în picioare, a binecuvântat cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicând:
56„Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său, Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit.
57Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi, cum a fost cu părinţii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase,
58ci să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, pe care le-a poruncit părinţilor noştri!
59Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi şi noapte înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi să facă în tot timpul dreptate robului Său şi poporului Său, Israel,
60pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaşte că Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El!
61Inima voastră să fie în totul a Domnului Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmaţi legile Lui şi să păziţi poruncile Lui.”Sfinţirea Templului62
63Solomon a înjunghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulţumire pe care a adus-o Domnului. Aşa a făcut împăratul şi toţi copiii lui Israel sfinţirea Casei Domnului.
64În ziua aceea, împăratul a sfinţit mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimile jertfelor de mulţumire, pentru că altarul de aramă care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimile jertfelor de mulţumire.
65Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulţime, venită de la împrejurimile Hamatului până la pârâul Egiptului, s-a strâns înaintea Domnului Dumnezeului nostru, timp de şapte zile şi alte şapte zile, adică paisprezece zile.
66În ziua a opta, a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvântat pe împărat şi s-au dus în corturile lor, veseli şi cu inima mulţumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David şi poporului Său, Israel.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Die Bundeslade wird in den Tempel gebracht1Damals versammelte Salomo die Ältesten von Israel und alle Häupter der Stämme, die Fürsten der Vaterhäuser der Kinder Israels, zum König Salomo nach Jerusalem, um die Bundeslade des HERRN hinaufzubringen aus der Stadt Davids, das ist Zion.2Und alle Männer Israels versammelten sich zum König Salomo am Fest im Monat Etanim, das ist der siebte Monat.3Und alle Ältesten von Israel kamen, und die Priester trugen die Lade des HERRN,4und sie brachten die Lade des HERRN hinauf, dazu die Stiftshütte und alle Geräte des Heiligtums, die in dem Zelt waren. Das trugen die Priester und Leviten hinauf.5Und der König Salomo und die ganze Gemeinde Israels, die sich zu ihm versammelt hatte, standen mit ihm vor der Lade und opferten Schafe und Rinder, so viele, daß man sie wegen der Menge weder zählen noch berechnen konnte.6Und die Priester brachten die Bundeslade an ihren Ort, in den Sprachort des Hauses, in das Allerheiligste, unter die Flügel der Cherubim.7Denn die Cherubim breiteten die Flügel aus über den Ort, wo die Lade stand, und die Cherubim bedeckten die Lade und ihre Stangen von oben her.8Die Stangen aber waren so lang, daß man ihre Spitzen im Heiligtum vor dem Sprachort sehen konnte; aber von außen sah man sie nicht. Und sie blieben dort bis zu diesem Tag.9Es war nichts in der Lade als nur die zwei steinernen Tafeln, die Mose am Horeb hineingelegt hatte, als der HERR mit den Kindern Israels einen Bund machte, als sie aus dem Land Ägypten gezogen waren.10Und es geschah, als die Priester aus dem Heiligtum hinausgingen, da erfüllte die Wolke das Haus des HERRN,11so daß die Priester wegen der Wolke nicht hinzutreten konnten, um ihren Dienst zu verrichten; denn die Herrlichkeit des HERRN erfüllte das Haus des HERRN.Die Rede Salomos vor dem Volk12Damals sprach Salomo: Der HERR hat gesagt, er wolle im Dunkeln wohnen.13Ich nun habe ein Haus gebaut, als Wohnung für dich, eine Stätte, daß du ewiglich dort bleiben mögest!14Und der König wandte sein Angesicht und segnete die ganze Gemeinde Israels; denn die ganze Gemeinde Israels stand da.15Und er sprach: Gepriesen sei der HERR, der Gott Israels, der zu meinem Vater David durch seinen Mund geredet und es auch durch seine Hand erfüllt hat, indem er sagte:16»Seit dem Tag, da ich mein Volk Israel aus Ägypten herausführte, habe ich unter allen Stämmen Israels niemals eine Stadt erwählt, daß mir [dort] ein Haus gebaut würde, damit mein Name dort wäre; aber ich habe David erwählt, daß er über mein Volk Israel herrsche.«17Nun lag es zwar meinem Vater David am Herzen, dem Namen des HERRN, des Gottes Israels, ein Haus zu bauen.18Aber der HERR sprach zu meinem Vater David: »Dass es dir am Herzen lag, meinem Namen ein Haus zu bauen, daß dies dir am Herzen lag, daran hast du wohlgetan;19doch sollst nicht du das Haus bauen, sondern dein Sohn, der aus deinen Lenden hervorgehen wird, der soll meinem Namen ein Haus bauen!«20Und der HERR hat sein Wort erfüllt, das er geredet hat; denn ich bin an die Stelle meines Vaters David getreten und sitze auf dem Thron Israels, wie der HERR geredet hat, und ich habe dem Namen des HERRN, des Gottes Israels, ein Haus gebaut,21und ich habe dort einen Platz zugerichtet für die Lade, in der [das Gesetz] des Bundes des HERRN ist, den er mit unseren Vätern gemacht hat, als er sie aus dem Land Ägypten herausführte.Das Gebet Salomos22Und Salomo trat vor den Altar des HERRN angesichts der ganzen Gemeinde Israels, und er breitete seine Hände zum Himmel aus und sprach:23O HERR, du Gott Israels! Es gibt keinen Gott, der dir gleich wäre, weder oben im Himmel noch unten auf Erden, der du den Bund und die Gnade bewahrst deinen Knechten, die mit ihrem ganzen Herzen vor dir wandeln;24der du deinem Knecht David, meinem Vater, gehalten hast, was du ihm verheißen hattest; du hast es mit deinem Mund geredet, und mit deiner Hand hast du es erfüllt, wie es heute der Fall ist.25Und nun, HERR, du Gott Israels, halte doch deinem Knecht David, meinem Vater, was du ihm versprochen hast, als du sagtest: »Es soll dir nicht fehlen an einem Mann vor meinem Angesicht, der auf dem Thron Israels sitzt, wenn nur deine Söhne ihren Weg bewahren, daß sie vor mir wandeln, wie du vor mir gewandelt bist!«26Und nun, du Gott Israels, lass doch dein Wort wahr werden, das du zu deinem Knecht David, meinem Vater, geredet hast!27Aber wohnt Gott wirklich auf der Erde? Siehe, die Himmel und aller Himmel Himmel können dich nicht fassen; wie sollte es denn dieses Haus tun, das ich gebaut habe!28Wende dich aber zu dem Gebet deines Knechtes und zu seinem Flehen, o HERR, mein Gott, daß du hörst auf das Rufen und das Gebet, welches dein Knecht heute vor dich bringt!29Lass deine Augen Tag und Nacht offen stehen über diesem Haus, über dem Ort, von dem du gesagt hast: Mein Name soll dort sein, daß du das Gebet erhörst, das dein Knecht zu dieser Stätte gerichtet betet.30So höre doch das Flehen deines Knechtes und deines Volkes Israel, das sie zu diesem Ort hin richten werden! Ja, höre du es an dem Ort deiner Wohnung, im Himmel, und wenn du es hörst, so vergib!31Wenn jemand gegen seinen Nächsten sündigt, und man erlegt ihm einen Eid auf, den er schwören soll, und er kommt und schwört vor deinem Altar in diesem Haus,32so höre du es im Himmel und greife ein und schaffe deinen Knechten Recht, indem du den Schuldigen verurteilst und sein Tun auf sein Haupt zurückfallen lässt, den Gerechten aber rechtfertigst und ihm nach seiner Gerechtigkeit vergiltst.33Wenn dein Volk Israel vor dem Feind geschlagen wird, weil sie gegen dich gesündigt haben, und sie kehren wieder zu dir um und bekennen deinen Namen, beten und flehen zu dir in diesem Haus,34so höre du es im Himmel und vergib die Sünde deines Volkes Israel und bringe sie wieder in das Land, das du ihren Vätern gegeben hast!35Wenn der Himmel verschlossen ist und es nicht regnet, weil sie gegen dich gesündigt haben, und sie dann zu diesem Ort hin beten und deinen Namen bekennen und sich von ihrer Sünde abwenden, weil du sie gedemütigt hast,36so höre du es im Himmel und vergib die Sünde deiner Knechte und deines Volkes Israel, indem du sie den guten Weg lehrst, auf dem sie wandeln sollen; und lass es regnen auf dein Land, das du deinem Volk zum Erbe gegeben hast!37Wenn eine Hungersnot im Land herrscht, wenn die Pest ausbricht, wenn Kornbrand, Vergilben [des Getreides], Heuschrecken und Fresser auftreten werden, wenn sein Feind es belagert in den Städten seines Landes, wenn irgendeine Plage, irgendeine Krankheit auftritt,38was immer dann irgendein Mensch von deinem ganzen Volk Israel bittet und fleht, wenn jeder von ihnen die Plage seines Herzens erkennen wird, und sie ihre Hände ausbreiten zu diesem Haus hin,39so höre du es im Himmel, in deiner Wohnstätte, und vergib und greife ein und gib jedem Einzelnen entsprechend allen seinen Wegen, wie du sein Herz erkennst – denn du allein erkennst das Herz aller Menschenkinder –,40damit sie dich fürchten alle Tage, solange sie leben in dem Land, das du unseren Vätern gegeben hast!41Aber auch wenn ein Fremdling, der nicht zu deinem Volk Israel gehört, aus einem fernen Land kommt um deines Namens willen –42denn sie werden hören von deinem großen Namen und von deiner mächtigen Hand und von deinem ausgestreckten Arm –, wenn er kommt, um zu diesem Haus hin zu beten,43so höre du es im Himmel, in deiner Wohnstätte, und tue alles, um was dieser Fremdling dich anruft, damit alle Völker auf Erden deinen Namen erkennen und dich fürchten, wie dein Volk Israel, und erfahren, daß dein Name ausgerufen ist über diesem Haus, das ich gebaut habe!44Wenn dein Volk in den Krieg zieht gegen seine Feinde, auf dem Weg, den du sie senden wirst, und sie zum HERRN beten, zu der Stadt gewandt, die du erwählt hast, und zu dem Haus, das ich deinem Namen erbaut habe,45so höre du im Himmel ihr Gebet und ihr Flehen und verschaffe ihnen Recht!46Wenn sie gegen dich sündigen – denn es gibt keinen Menschen, der nicht sündigt –, und du über sie zornig bist und sie vor dem Feind dahingibst, so daß ihre Bezwinger sie gefangen wegführen in das Land des Feindes, es sei fern oder nah,47und sie nehmen es sich zu Herzen in dem Land, in das sie gefangen weggeführt wurden, und sie kehren um und flehen zu dir in dem Land ihrer Gefangenschaft und sprechen: Wir haben gesündigt und Unrecht getan und sind gottlos gewesen!48– wenn sie so zu dir umkehren mit ihrem ganzen Herzen und mit ihrer ganzen Seele im Land ihrer Feinde, die sie weggeführt haben, und sie beten zu dir, zu ihrem Land hin gewandt, das du ihren Vätern gegeben hast, und zu der Stadt hin, die du erwählt hast, und zu dem Haus hin, das ich deinem Namen gebaut habe,49so höre du im Himmel, in deiner Wohnstätte, ihr Gebet und ihr Flehen und verschaffe ihnen Recht,50und vergib deinem Volk, was sie gegen dich gesündigt haben, und alle ihre Übertretungen, die sie gegen dich begangen haben, und lasse du sie Barmherzigkeit finden bei denen, die sie gefangen weggeführt haben, so daß sie sich über sie erbarmen;51denn sie sind ja dein Volk und dein Erbe, das du aus Ägypten herausgeführt hast, mitten aus dem Eisenschmelzofen!52So lass doch deine Augen offen sein für das Flehen deines Knechtes und für das Flehen deines Volkes Israel, daß du sie erhörst in allem, weswegen sie dich anrufen!53Denn du hast sie ausgesondert aus allen Völkern auf Erden als Erbe für dich, wie du durch deinen Knecht Mose geredet hast, als du unsere Väter aus Ägypten führtest, o Herr, HERR!54Und es geschah, als Salomo dieses ganze Gebet und Flehen vor dem HERRN vollendet hatte, da stand er auf von [seinem Platz] vor dem Altar des HERRN, wo er gekniet hatte, seine Hände zum Himmel gebreitet,55und er trat hin und segnete die ganze Gemeinde Israels mit lauter Stimme und sprach:56Gepriesen sei der HERR, der seinem Volk Israel Ruhe gegeben hat, ganz wie er es verheißen hat! Von allen seinen guten Worten, die er durch seinen Knecht Mose geredet hat, ist nicht ein einziges Wort dahingefallen.57Der HERR, unser Gott, sei mit uns, wie er mit unseren Vätern gewesen ist! Er verlasse uns nicht und ziehe seine Hand nicht von uns ab.58Er wolle unser Herz zu ihm neigen, daß wir in allen seinen Wegen wandeln und seine Gebote, seine Satzungen und seine Rechte halten, die er unseren Vätern geboten hat!59Und mögen diese meine Worte, die ich vor dem HERRN gefleht habe, gegenwärtig sein vor dem HERRN, unserem Gott, bei Tag und bei Nacht, daß er Recht verschaffe seinem Knecht und Recht seinem Volk Israel, Tag für Tag,60damit alle Völker auf Erden erkennen, daß er, der HERR, Gott ist, und keiner sonst!61Euer Herz aber sei ungeteilt mit dem HERRN, unserem Gott, daß ihr in seinen Satzungen wandelt und seine Gebote bewahrt, wie an diesem Tag!Die Opfer zur Einweihung des Tempels62Und der König brachte Opfer dar vor dem HERRN, und ganz Israel mit ihm.63Und zwar brachte Salomo als Friedensopfer, das er dem HERRN opferte, 22000 Rinder dar und 120000 Schafe. So weihten der König und alle Kinder Israels das Haus des HERRN ein.64An jenem Tag heiligte der König den inneren Vorhof, der vor dem Haus des HERRN war, indem er Brandopfer, Speisopfer und das Fett der Friedensopfer dort zurichtete; denn der eherne Altar, der vor dem HERRN stand, war zu klein für die Brandopfer, Speisopfer und für das Fett der Friedensopfer.65So feierte Salomo zu jener Zeit das Fest – und ganz Israel mit ihm, eine große Versammlung des Volkes von Lebo-Hamat bis zum Bach Ägyptens – vor dem HERRN, unserem Gott, sieben Tage und nochmals sieben Tage lang; das waren vierzehn Tage.66Am achten Tag entließ er das Volk; und sie segneten den König und gingen hin zu ihren Zelten, fröhlich und guten Mutes, wegen all des Guten, das der HERR an seinem Knecht David und an seinem Volk Israel getan hatte.