Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Căsătoria lui Solomon – Visul lui1Solomon s-a încuscrit cu faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui faraon şi a adus-o în cetatea lui David, până şi-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului.
2Poporul nu aducea jertfe decât pe înălţimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.
3Solomon iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, David. Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
4Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar.5La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”
6Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
7Acum Doamne Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu, David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.
8Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.
9Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!?”
10Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.
11Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,
12voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
13Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine.
14Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.”
15Solomon s-a deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim şi s-a înfăţişat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.Judecata lui Solomon16Atunci au venit două femei curve la împărat şi s-au înfăţişat înaintea lui.
17Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaşi casă, şi am născut lângă ea în casă.
18După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă. Nu eram decât noi amândouă.
19Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.
20Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, şi l-a culcat la sânul ei: iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu.
21Dimineaţa, m-am sculat să dau ţâţă copilului; şi iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineaţa; şi iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.”
22Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Aşa au vorbit ele înaintea împăratului.
23Împăratul a zis: „Una zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.” Şi cealaltă zice: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.”
24Apoi a adăugat: „Aduceţi-mi o sabie.” Au adus o sabie înaintea împăratului.
25Şi împăratul a zis: „Tăiaţi în două copilul cel viu şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.”
26Atunci femeia al cărei copil era viu a simţit că i se rupe inima pentru copil şi a zis împăratului: „Ah! domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu şi nu-l omorî!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l!”
27Şi împăratul, luând cuvântul, a zis: „Daţi celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi. Ea este mama lui.”
28Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Şi s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Der HERR erscheint Salomo. Salomos Gebet um Weisheit1Und Salomo verschwägerte sich mit dem Pharao, dem König von Ägypten, und nahm die Tochter des Pharao zur Frau und brachte sie in die Stadt Davids, bis er sein Haus und das Haus des HERRN und die Mauern um Jerusalem her fertig gebaut hatte.2Nur opferte das Volk noch auf den Höhen; denn dem Namen des HERRN war noch kein Haus gebaut worden bis zu jener Zeit.3Salomo aber liebte den HERRN, so daß er in den Ordnungen seines Vaters David wandelte; nur brachte er Schlachtopfer und Räucheropfer auf den Höhen dar.4Und der König ging nach Gibeon, um dort zu opfern; denn das war die bedeutendste Höhe. Und Salomo opferte 1000 Brandopfer auf jenem Altar.5In Gibeon erschien der HERR dem Salomo bei Nacht im Traum. Und Gott sprach: Bitte, was ich dir geben soll!6Und Salomo sprach: Du hast deinem Knecht, meinem Vater David, große Gnade erwiesen, wie er denn vor dir gewandelt ist in Wahrheit und Gerechtigkeit und mit aufrichtigem Herzen dir gegenüber, und du hast ihm diese große Gnade bewahrt und ihm einen Sohn gegeben, der auf seinem Thron sitzt, wie es an diesem Tag [offenbar] ist.7Weil du nun, o HERR, mein Gott, deinen Knecht zum König gemacht hast an Stelle meines Vaters David, ich aber ein junger Bursche bin, der weder aus- noch einzugehen weiß;8und weil dein Knecht mitten unter deinem Volk ist, das du erwählt hast, einem Volk, das so groß ist, daß es vor Menge niemand zählen noch berechnen kann –9so gib du deinem Knecht doch ein verständiges Herz, daß er dein Volk zu richten versteht und unterscheiden kann, was gut und böse ist. Denn wer kann dieses dein großes Volk richten?10Und es war dem HERRN wohlgefällig, daß Salomo um dies bat.11Und Gott sprach zu ihm: Weil du um dies bittest, und nicht um langes Leben und um Reichtum und um den Tod deiner Feinde bittest, sondern um Einsicht zum Verständnis des Rechts,12siehe, so habe ich nach deinen Worten gehandelt. Siehe, ich habe dir ein weises und verständiges Herz gegeben, daß deinesgleichen vor dir nicht gewesen ist und deinesgleichen auch nach dir nicht aufkommen wird.13Dazu habe ich dir auch gegeben, was du nicht erbeten hast, Reichtum und Ehre, so daß deinesgleichen nicht sein soll unter den Königen dein ganzes Leben lang.14Und wenn du in meinen Wegen wandeln wirst, daß du meine Satzungen und Gebote befolgst, wie dein Vater David gewandelt ist, so will ich dir ein langes Leben geben!15Und als Salomo erwachte, siehe, da war es ein Traum. Als er nun nach Jerusalem kam, trat er vor die Bundeslade des HERRN und opferte Brandopfer und Friedensopfer und veranstaltete ein Mahl für alle seine Knechte.Salomos weises Urteil16Zu jener Zeit kamen zwei Huren zum König und traten vor ihn.17Und die eine Frau sprach: Ach, mein Herr, ich und diese Frau wohnten in demselben Haus, und ich gebar bei ihr im Haus;18und es geschah, drei Tage nachdem ich geboren hatte, gebar sie auch. Und wir waren beieinander, und kein Fremder war mit uns im Haus, nur wir beide waren im Haus.19Und der Sohn dieser Frau starb in der Nacht; denn sie hatte ihn im Schlaf erdrückt.20Und sie stand mitten in der Nacht auf und nahm meinen Sohn von meiner Seite, als deine Magd schlief, und legte ihn in ihre Arme, und ihren toten Sohn legte sie in meine Arme.21Und als ich am Morgen aufstand, um meinen Sohn zu stillen, siehe, da war er tot! Und ich betrachtete ihn am Morgen genau, und siehe, es war nicht mein Sohn, den ich geboren hatte!22Die andere Frau aber sprach: Nein, sondern mein Sohn lebt und dein Sohn ist tot! Jene aber sprach: Nein, dein Sohn ist tot und mein Sohn lebt! So redeten sie vor dem König.23Und der König sprach: Diese spricht: Der Sohn, der lebt, ist mein Sohn, und dein Sohn ist tot! Jene spricht: Nein, dein Sohn ist tot, und mein Sohn lebt!24Da sprach der König: Bringt mir ein Schwert! Und man brachte das Schwert vor den König.25Da sprach der König: Zerschneidet das lebendige Kind in zwei Teile und gebt dieser die eine Hälfte und jener die andere Hälfte!26Da sprach die Frau, welcher der lebendige Sohn gehörte, zum König – denn ihr Erbarmen über ihren Sohn regte sich in ihr – und sagte: Bitte, mein Herr, gebt ihr das lebendige Kind und tötet es nur nicht! Jene aber sprach: Es soll weder mir noch dir gehören – teilt es!27Da antwortete der König und sprach: Gebt dieser das lebendige Kind und tötet es ja nicht! Sie ist seine Mutter!28Als nun ganz Israel hörte, was für ein Urteil der König gefällt hatte, da fürchteten sie sich vor dem König; denn sie sahen, daß die Weisheit Gottes in seinem Herzen war, um Recht zu schaffen.

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.