Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Răspunsul Domnului1Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
2„Cine este cel ce Îmi întunecă planurile
prin cuvântări fără pricepere?
3Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.4Unde erai tu când am întemeiat pământul?
Spune, dacă ai pricepere.
5Cine i-a hotărât măsurile, ştii?
Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
6Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?
Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
7atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie
şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
8Cine a închis marea cu porţi,
când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
9Când i-am făcut haina din nori
şi scutece din întuneric;
10când i-am pus hotar
şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
11când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe;
aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?
12De când eşti, ai poruncit tu dimineţii?
Ai arătat zorilor locul lor,
13ca să apuce capetele pământului
şi să scuture pe cei răi de pe el?
14Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete,
şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
15Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor,
şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
16Ai pătruns tu până la izvoarele mării?
Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
17Ţi s-au deschis porţile morţii?
Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?
18Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului?
Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.
19Unde este drumul care duce la locaşul luminii?
Şi întunericul unde îşi are locuinţa?
20Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor
şi să cunoşti cărările locuinţei lor?
21Ştii, căci atunci erai născut,
şi numărul zilelor tale este mare!
22Ai ajuns tu până la cămările zăpezii?
Ai văzut tu cămările grindinei,
23pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare,
pentru zilele de război şi de bătălie?
24Pe ce cale se împarte lumina?
Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?
25Cine a deschis un loc de scurgere ploii
şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,
26pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori,
pe un pustiu unde nu sunt oameni;
27pentru ca să adape locurile pustii şi uscate,
şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
28Are ploaia tată?
Cine dă naştere picăturilor de rouă?
29Din al cui sân iese gheaţa
şi cine naşte promoroaca cerului,
30ca apele să se îngroaşe ca o piatră,
şi faţa adâncului să se întărească?
31Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei
sau să dezlegi frânghiile Orionului?
32Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului
şi tu cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?
33Cunoşti tu legile cerului?
Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?
34Îţi înalţi tu glasul până la nori,
ca să chemi să te acopere râuri de ape?
35Poţi tu să arunci fulgerele ca să plece?
Îţi zic ele: „Iată-ne”?
36Cine a pus înţelepciunea în negura norilor
sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?
37Cine poate să numere norii cu înţelepciune
şi să verse burdufurile cerurilor,
38pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi,
şi bulgării de pământ să se lipească împreună?
39Tu izgoneşti prada pentru leoaică
şi tu potoleşti foamea puilor de lei,
40când stau ghemuiţi în vizuina lor,
când stau la pândă în culcuşul lor?
41Cine pregăteşte corbului hrana,
când puii lui strigă spre Dumnezeu,
când umblă rătăciţi şi flămânzi?

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România