Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Echipa

Echipa de lucrători cu copiii ai bisericii Elim are în alcătuire peste 80 de surori și frați dedicați slujirii în acest domeniu avându-l ca responsabil si coordinator principal pe fratele Virgil Paul. În rândul acestei echipe sunt cuprinse persoane aparținând tuturor categoriilor de vârstă (adolescenti, tineri, adulți) și categoriilor sociale (necăsătoriți, căsătoriți), cu toții gata să își pună la dispoziția copiilor timpul lor, energia și darurile cu care au fost înzestrați de Domnul.

Mereu avem nevoie de ajutor. Dorești și tu să Îl slujești pe Domnul în cadrul acestei lucrări?
Citește mai departe scopurile, criteriile și provocările învățătorului și dacă ești gata să ți le asumi contactează-ne! la biserică sau pe email

  invatatori@elim.at

 

Scopul învățătorului

Scopul și principala responsabilitate a lucrătorului cu copiii este educarea lor în vederea formării unei personalități creștine centrate în Hristos.

Slujba lucrătorului cu copiii este predarea Adevărului Evangheliei și statul în rugăciune pentru ca Dumnezeu să deschidă ochii copilului așa încât acesta să înțeleagă mesajul și să Îl accepte pe Domnul Isus ca Domn și Mantuitor. Deoarece copilăria este fundația pe care se clădește restul vieții este vital ca ea să fie considerate perioada cea mai importantă în care copiii pot fi conduși la Adevăr pentru ca apoi să trăiască în consacrare slujire.

Profilul învățătorului

Pentru a fi eficient în atingerea scopului subliniem patru lucruri importante pe care trebuie să le cunoască cei care lucrează cu copiii :

  1. Să-L cunoască pe Dumnezeu în mod personal (să fie născut din nou și să aibe o relație personală vie cu Dumnezeu)
  2. Să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu (să fie înrădăcinat și zidit în Cuvântul lui Dumnezeu)
  3. Să cunoască copilul. (sa-i cunoască particularitățile specifice fiecărei etape de dezvoltare a copilului și să stabilescă o relație personală cu acesta astfel încât să se poată raporta la el și să îl trateze în mod diferențiat, în funcție de necesitățile și particularitățile lui specifice)
  4. Să aibe pricepere în a prezenta Cuvântul lui Dumnezeu copilului (să folosească metode adecvate, specifice fiecărei categorii de vârstă)

Sarcinile învățătorului

În vederea unei predări eficiente este importanta participarea periodică a lucrătorilor la diferite seminarii de pregătire la un nivel corespunzător experienței lui (începător sau avansat).

O bună desfășurare a lucrării cu copiii se bazează și pe o bună organizare și o stransă legatură între lucrători. Astfel, lunar are loc o ședință unde se discută atât chestiuni organizatorice cât și noi perspective și idei spre o îmbunătățire continuă a acestei lucrări.

Pentru ca această lucrare să fie cât mai eficientă este necesară o colaborare cât mai stransă cu părintii deoarece scopurile pe care le urmăresc învățătorii și părinții sunt identice. Participarea părinților la ședințele grupei și implicarea lor personală în evolutia copilului la activitățile școlii duminicale pot reprezenta cheia succesului în lucrare. Tocmai în acest scop învățătorii de școală duminicală trebuie să planifice activități – teme, versete de memorat, lucru manual, exerciții practice – pe care copiii să le ducă la îndeplinire implicându-și părinții. Nu doar că acest lucru se va reflecta în pregătirea copiilor dar le va oferi acestora și satisfacție și dezvolta simțul responsabilității de care cu siguranță vor avea nevoie pentru o viață autentică de credință.

Violeta D., Daniela R.