Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Frica lui Iacov1Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.
2Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim {Sau: Tabără îndoită}.3Iacov a trimis înainte nişte soli la fratele său, Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.
4El le-a dat porunca următoare: „Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: „Aşa vorbeşte robul tău Iacov: „Am locuit la Laban şi am rămas la el până acum;
5am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimit să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.”
6Solii s-au întors înapoi la Iacov şi au zis: „Ne-am dus la fratele tău, Esau; şi el vine înaintea ta cu patru sute de oameni.”
7Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele
8şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămâne va putea să scape.”Rugăciunea lui Iacov9Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!”
10Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.
11Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
12Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.”Iacov caută să îmblânzească pe Esau13Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el şi a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau:
14două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,
15treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.
16Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, deosebit, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă.”
17A dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni fratele meu, Esau, şi te va întreba: „Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?”
18Să răspunzi: „A robului tău Iacov; ea este un dar trimis domnului meu Esau; şi el însuşi vine în urma noastră.”
19A dat aceeaşi poruncă celui de al doilea, celui de al treilea şi tuturor celor ce mânau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau când îl veţi întâlni.
20Să spuneţi: „Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.” Căci îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.”
21Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
22Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului.
23I-a luat, i-a trecut pârâul şi a trecut tot ce avea.Lupta lui Iacov: Israel24Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
25Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el.
26Omul acela a zis: „Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta.”
27Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el.
28Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel {Sau: Cel ce luptă cu Dumnezeu}; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”
29Iacov L-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo.
30Iacov a pus locului aceluia numele Peniel {Sau: Faţa lui Dumnezeu}; „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.”
31Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.
32Iată de ce, până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Jakob bereitet sich auf die Begegnung mit Esau vor1Und Laban stand am Morgen früh auf, küsste seine Enkel und seine Töchter und segnete sie; dann ging er und kehrte wieder an seinen Ort zurück.2Jakob aber ging seines Weges; da begegneten ihm Engel Gottes.3Und als er sie sah, sprach Jakob: Das ist das Heerlager Gottes! Und er gab jenem Ort den Namen Mahanajim.4Und Jakob sandte Boten vor sich her zu seinem Bruder Esau ins Land Seir, in das Gebiet von Edom.5Diesen gebot er und sprach: So sollt ihr zu meinem Herrn Esau sagen: So spricht dein Knecht Jakob: Ich bin bei Laban in der Fremde gewesen und habe mich bisher bei ihm aufgehalten,6und ich habe Rinder, Esel und Schafe, Knechte und Mägde erworben; und ich sende nun Boten, um es meinem Herrn zu berichten, damit ich Gnade finde vor deinen Augen!7Und die Boten kehrten wieder zu Jakob zurück und berichteten ihm: Wir sind zu deinem Bruder Esau gekommen; und er zieht dir auch schon entgegen, und 400 Mann mit ihm!8Da fürchtete sich Jakob sehr, und es wurde ihm angst. Und er teilte das Volk, das bei ihm war, und die Schafe, Rinder und Kamele in zwei Lager;9denn er sprach: Wenn Esau das eine Lager überfällt und es schlägt, so kann doch das übrig gebliebene Lager entkommen!10Und Jakob sprach: Du Gott meines Vaters Abraham und Gott meines Vaters Isaak, HERR, der du zu mir gesagt hast: Kehre wieder in dein Land und zu deiner Verwandtschaft zurück; ich will dir wohl tun!11Ich bin zu gering für alle Gnade und Treue, die du an deinem Knecht bewiesen hast! Denn ich hatte nur einen Stab, als ich über diesen Jordan ging, und nun bin ich zu zwei Heerlagern geworden.12Errette mich doch aus der Hand meines Bruders, aus der Hand Esaus; denn ich fürchte ihn; er könnte kommen und mich erschlagen, die Mutter samt den Kindern!13Du aber hast gesagt: Ich will dir gewisslich wohl tun und deinen Samen machen wie den Sand am Meer, der vor Menge nicht zu zählen ist!14Und er brachte die Nacht dort zu und nahm von dem, was er erworben hatte, als Geschenk für seinen Bruder Esau:15[er nahm] 200 Ziegen, 20 Böcke, 200 Mutterschafe, 20 Widder,16[sowie] 30 säugende Kamele mit ihren Füllen, 40 Kühe und 10 Stiere, 20 Eselinnen und 10 Eselhengste.17Und er gab sie in die Hand seiner Knechte, jede Herde besonders, und sprach zu seinen Knechten: Geht vor mir hinüber und lasst Raum zwischen den einzelnen Herden!18Und er befahl dem ersten und sprach: Wenn mein Bruder Esau dir begegnet und dich fragt: Wem gehörst du und wo willst du hin? Und wem gehört das, was du vor dir her treibst?,19so sollst du antworten: Deinem Knecht Jakob! Es ist ein Geschenk, das er seinem Herrn Esau sendet, und siehe, er kommt selbst hinter uns her!20Ebenso befahl er auch dem zweiten und dem dritten und allen, die hinter den Herden hergingen, und sprach: So sollt ihr mit Esau reden, wenn ihr ihn antrefft;21und ihr sollt sagen: Siehe, dein Knecht Jakob kommt auch hinter uns her! Denn er dachte: Ich will sein Angesicht günstig stimmen mit dem Geschenk, das vor mir hergeht; danach will ich sein Angesicht sehen; vielleicht wird er mich gnädig ansehen!22Und das Geschenk zog vor ihm hinüber; er aber blieb in jener Nacht im Lager.23Er stand aber noch in derselben Nacht auf und nahm seine beiden Frauen und seine beiden Mägde samt seinen elf Kindern und überschritt mit ihnen die Furt Jabbok;24und er nahm sie und führte sie über den Fluss und ließ alles, was er hatte, hinübergehen.Jakobs Ringen mit Gott. Jakobs neuer Name25Jakob aber blieb allein zurück. Da rang ein Mann mit ihm, bis die Morgenröte anbrach.26Und als dieser sah, daß er ihn nicht bezwingen konnte, da rührte er sein Hüftgelenk an, so daß Jakobs Hüftgelenk verrenkt wurde beim Ringen mit ihm.27Und der Mann sprach: Lass mich gehen; denn die Morgenröte bricht an! Jakob aber sprach: Ich lasse dich nicht los, es sei denn, du segnest mich!28Da fragte er ihn: Was ist dein Name? Er antwortete: Jakob!29Da sprach er: Dein Name soll nicht mehr Jakob sein, sondern Israel; denn du hast mit Gott und Menschen gekämpft und hast gewonnen!30Jakob aber bat und sprach: Lass mich doch deinen Namen wissen! Er aber antwortete: Warum fragst du nach meinem Namen? Und er segnete ihn dort.31Jakob aber nannte den Ort Pniel; denn er sprach: Ich habe Gott von Angesicht zu Angesicht gesehen, und meine Seele ist gerettet worden!32Und die Sonne ging ihm auf, als er an Pniel vorüberzog; und er hinkte wegen seiner Hüfte.33Darum essen die Kinder Israels bis zum heutigen Tag die Sehne nicht, die über das Hüftgelenk läuft, weil Er Jakobs Hüftgelenk, die Hüftsehne, angerührt hat.

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.