Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Ziua de odihnă1Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.
2În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
3Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.Facerea omului4Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute.
5În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul.
6Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.
7Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.Raiul8Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.
9Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
10Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
11Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
12Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.
13Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.
14Numele celui de al treilea este Hidechel {Adică: Tigru}: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul.15Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
16Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
17dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”Facerea femeii18Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
19Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.
20Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.21Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
22Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
23Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie” {În ebraică işa vine de la un cuvânt care înseamnă bărbat iş}, pentru că a fost luată din om.”
24De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.
Ispitirea femeii25Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România