Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Vasul zdrobit şi dărâmarea Ierusalimului1Aşa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ şi ia cu tine pe câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor.
2Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune.
3Să spui: „Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului!
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.
4Pentru că M-au părăsit, au spurcat locul acesta, au adus în el tămâie altor dumnezei pe care nu-i cunoşteau nici ei, nici părinţii lor, nici împăraţii lui Iuda, şi au umplut locul acesta cu sânge nevinovat.
5Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.
6De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici valea Ben-Hinom, ci se va numi valea Măcelului!
7În locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului; îi voi face să cadă ucişi de sabie înaintea vrăjmaşilor lor şi de mâna celor ce vor să le ia viaţa. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.
8Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi şi vor şuiera când vor vedea toate rănile ei.
9Îi voi face să mănânce carnea fiilor şi fiicelor lor, aşa că îşi vor mânca unii carnea altora, în mijlocul necazului şi strâmtorării în care-i vor aduce vrăjmaşii lor şi cei ce vor să le ia viaţa.”10Să spargi apoi vasul, sub ochii oamenilor care vor merge cu tine.
11Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare.
12Aşa voi face locului acestuia – zice Domnul – şi locuitorilor lui, şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul.
13Casele Ierusalimului şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tămâie întregii oştiri a cerurilor şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!”
Închiderea lui Ieremia14Ieremia s-a întors din Tofet, unde-l trimisese Domnul să prorocească. Apoi a stat în curtea Casei Domnului şi a zis întregului popor:
15Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele.”

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România