Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?

Din Mâna Lui 2017

Anul acesta s-au împlinit 10 ani de la începerea proiectului „Din Mâna Lui”, și an de an am fost martorii extinderii acestui proiect tot mai mult. Dumnezeu este cel care deschide uși, pregătește oameni, cercetează inimi, pentru că împreună cu aceste mici cadouri pătrunde și Cuvântul lui Dumnezeu acolo unde de cele mai multe ori e doar întuneric, deznădejde, viitor fară speranță.

În acest an proiectul „Din Mâna Lui” s-a desfășurat în două județe (Gorj și Mehedinți) și a cuprins 550 de copii, 160 de bătrâni și 70 de tineri din Centrul de Nefamiliști Tg. Jiu.

În județul Gorj proiectul se bucură în fiecare an de o deschidere tot mai mare din partea autorităților și a personalului din centrele pe care le vizităm, fapt ce ne-a permis ca și anul acesta să ajungem cu câte un mic cadou și cu mesajul Nașterii Mântuitorului la toți copiii din centrele de plasament. Am vizitat atât centre mari, cu număr mare de copii, cât și locuințe de tip familial, unde locuiesc un număr mai mic de copii (între 3 și 7), Centrul de Primire Urgențe din Târgul Jiu, unde se primesc cazurile nou-intrate în sistem și două Centre Maternale, unde pe lângă copii, se află și mame care fie au posibilități materiale prea reduse pentru a-și putea crește copii, fie au fost victime ale violenței fizice/psihice. În fiecare centru ne-am bucurat de o primire călduroasă din partea copiilor, care au pregătit la rândul lor un mic program cu colinde și poezii. De asemenea, au cântat împreună cu noi colindele pregătite și s-au bucurat de prezența noastră în mijlocul lor. La azilele de bâtrâni și centrul de tineri nefamiliști am fost surprinși de deschiderea pe care personalul a avut-o față de noi comparativ cu alți ani și dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceasta.

Lucrarea desfășurată în județul Mehedinți a fost o nouă oportunitate pe care ne-a oferit-o Dumnezeu. Cei ce au beneficiat de cadourile pe care le-am dăruit cu prilejul Sărbătorii Nașterii Mântuitorului au fost 120 de copii din cadrul unei școli speciale din Turnu Severin și 14 copii dintr-un internat din Gura Văii. Copii cărora viața le-a rezervat nu doar apartenența într-o familie care adesea trăiește la limita minima a nevoilor sociale, dar care pe deasupra au fost „înzestrați” și cu anumite dizabilități fizice și psihice.

Iar când ai parte de o asemenea întâlnire, nu se poate să nu vii schimbat, având o altă viziune asupra vieții și un mare semn de întrebare în dreptul tău. Am fost noi oare mai buni ca alții, am meritat noi mai mult har, suntem noi mai vrednici de atâta îndurare? Și când înâtlnești în cale oameni deosebiți, care se dăruiesc în tot ceea ce fac, care iubesc chemarea pe care au primit-o, care luptă și cred că pot schimba viețile celor năpăstuiți, apre din nou întrebarea daca noi am facut tot ce eram datori să facem. Am adus noi oare roadele pe care trebuia să le aducem în urma talanților încredințați fiecăruia după puterile lui?

La școala specială, copiii ne-au așteptat cu multă nerăbdare. Știau că vom veni, și venirea noastră nu le-a fost indiferentă. Am fost întâmpinați de un grup de copii care au cântat plini de bucurie colinde, ca să ne încălzească și ei nouă sufletul. Apoi a fost rândul nostru să le oferim un strop de fericire prin colinde și un scurt mesaj al scopului pentru care Mântuitorul nostru a venit în lume. Și cum să nu ne rămână lipit de inimă zâmbetul plin de mulțumire al lor când și-au deschis brațele ca să primească cadoul?

Un alt moment deosebit a fost pentru noi întâlnirea cu două familii (cu 7și respectiv 5 copii), care de asemenea au avut parte doar de sărăcie și o viață chinuită în lumea asta. Dar asta nu a fost pentru Dumnezeu o barieră care să-L oprească să li se descopere în mod personal în viețile lor. Ascultând mărturiile lor, (cum Dumnezeu a vindecat treptat pe cea mai mare fetiță a primei familii de paralizie cerebrală , iar în cealaltă familie a vindecat-o pe mama de depresie și a smuls-o din brațele sinuciderii), ne-am convins încă o data de nepărtinirea lui Dumnezeu și de dragostea Sa față de toți . Cu adevărat putem spune cu toții că El, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a născut și pentru cele mai umile ființe de pe pământ și ne-a dat dreptul tuturor să ne numim copii Lui, prin credința în Numele Său.

Binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse din plin peste toți cei care s-au implicat în acest proiect, susținându-ne în  rugăciune, prin donații și prin ajutorul oferit în pregătirea cadourilor.