Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Din Mâna Lui – Tabără 2019

„Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăși la acele învăţături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?“ ‭‭Galateni‬ ‭4:9‬

Anul acesta  a avut loc cea de-a cincea ediție a taberei organizate în cadrul Proiectului Din Mâna Lui.   Prin această tabără, dorim să ducem Cuvântul Lui Dumnezeu copiilor din centrele de plasament din județul Gorj. Tabăra s-a desfășurat în apropierea orașului Hațeg din România –  în Tabăra Creștină Bradațel, în perioada 30 mai – 2 iunie 2019.  Au participat 53 de copii, însoțiți de cinci educatori, trei lideri din Biserica din Târgu Jiu și 12 persoane din proiectul  Din Mâna Lui. Tema abordată a fost „Identitatea regăsita”, personajul prezentat fiind Iacov care a încercat să își răspundă la întrebarea „Cine sunt eu?” prin diferite metode omenești, însă adevărată lui identitate a găsit-o abia atunci când s-a întâlnit cu Dumnezeu.

Am luat parte, prin harul Domnului, pentru a doua oară la această tabără al cărei scop este oferirea Dragostei lui Dumnezeu unor copii de care părinții lor nu au vrut  sau nu au mai putut să aiba grijă. Copii inocenți care au primit ură în loc de dragoste, bătaie în loc de mângaiere și respingere în loc de acceptare.

Nu doresc să exprim toate sentimentele pe care le-am trăit alături de ei, ci doar să împărtășesc o întrebare care m-a măcinat pe drumul de întoarcere din această tabără. În dar am primit Dragoste și în dar ne străduim să o oferim mai departe tuturor și deși mulți dintre ei au avut o atitudine respingătoare la început (ceea ce este de înțeles: sunt copii care nu mai au încredere nici în propria lor umbra, copii abuzați, copii care nu au fost învățați decât să își apere spatele în jungla sălbatică a acestei lumi, copii cărora li s-a cerut maturizarea înainte de vreme) către sfârșit Dumnezeu a deschis inima lor și a început să lucreze în ea. Despărțirea a fost grea și parcă le auzeam inima care striga: Nu ne lăsați să plecam, ne întoarcem din nou la ură, respingere, singurătate, luptă, suntem obosiți și nu mai vrem, vrem să ramanem aici! Ne-am îmbrațisat, am plâns, am suspinat și … … … au plecat.

Îndreptându-mă spre căminul Universității mă gândeam cam ce ar putea fi în inimile acestor copii (fiecare cu o poveste groaznică, sentimente distruse, tinerețe murdară și dezamăgitoare, fară perspectivă de viitor) și atunci a apărut întrebarea: Cum te-ai simți ca după ce te-ai întâlnit cu aprecierea, acceptarea și dragostea să trebuiască să te întorci la respingere, singurătate și ură, la luptă împotriva unor oameni pur dezinteresați de tine?

Știu că singurul care îi poată ajuta și scoate din aceste stări este doar ATOTPUTERNICUL TATĂ DUMNEZEU și sunt încredințat ca o va face, va lua durerea din inima lor, va lua bagajul păcatelor care îi apasă și le va oferi o viata nouă. Vă invit și pe voi să susțineți acești copii în rugăciune.

Aplicativ pentru noi: Dacă acești copii, în pofida dorinței lor de a mai rămane cu noi, au fost nevoiți să plece înapoi în mediul lor sinistru, vouă nu vi s-a întâmplat ca după ce ați gustat din Dragostea, Aprecierea și Acceptarea lui Dumnezeu sa vă întoarceți, dar voluntar, la stilul de viată din trecut (în care nu v-ați simițit deloc bine)? Mie mi s-a întâmplat și având acum experința aceasta, Duhul Domnului mi-a arătat cum în nevegherea mea mă întorceam “cu plăcere” la lucrurile de care am fost salvat prin Jertfa Lui în timp ce ar fi trebuit să îmi fie groază să fac aceste lucruri.

După ce ai cunoscut pe Dumnezeu tu cum procedezi? Cum te comporți față de stilul vechi de viață?

A.M.