S-a pus o întrebare în ceruri: „cine va merge pentru Noi?“
Poporul trăia în păcat și pedeapsa lui Dumnezeu era iminentă. Era nevoie de cineva să meargă la ei și să le vorbească din partea lui Dumnezeu, să-i ajute, să-i facă să înțeleagă că sunt în mare pericol. Isaia, profetul, a răspuns imediat; „Iată-mă, trimite-mă!”
Dumnezeu dorește salvarea tuturor oamenilor, El „dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.“ (2 Petru 3:9). De aceea El mai ține pământul, de aceea e încă har și Duhul Său încă lucrează. El pune aceeași întrebare tuturor copiilor Lui: „cine va merge pentru noi?“ Nu ai vrea și tu să răspunzi la fel ca Isaia?
Poate nu ai nici o slujbă în adunare, poate nu-ți înțelegi chemarea. În Isaia 6:8 întrebarea Domnului a fost despre dorința de a merge și nu despre chemare sau pregătire. Domnul i-a atins buzele lui Isaia. El i-a pus cuvintele în gură și l-a înzestrat să-și împlinească misiunea. Vino și tu și vei vedea ce lucrări poate face Domnul cu tine. Grăbește-te!